Proiectul Elveția-PNUD „Piețe reziliente și incluzive în Moldova” (faza II: 2025 – 2029) lansează concursul pentru selectarea a trei aglomerații economice specializate (micro-clustere potențiale), care vor beneficia de un pachet complex de sprijin pentru dezvoltarea economică locală.
Informații cheie:
- Nr. referință: EoI25/03120
- Data lansării: 25 august 2025
- Termen limită: 23 septembrie 2025, ora 23:59 (GMT+3)
- Metoda de achiziție: Expression of Interest
- Categorie: Granturi către beneficiari
Cele trei aglomerații selectate vor primi suport pentru transformarea lor în micro-clustere funcționale și instituționalizate, prin consolidarea relațiilor economice, sociale și instituționale dintre întreprinderi și organizațiile conexe. Scopul este crearea unui ecosistem local capabil să stimuleze inovația, productivitatea și competitivitatea.
Fiecare micro-cluster va beneficia de sprijin financiar nerambursabil în valoare de cel puțin 280,000 USD, destinat implementării priorităților strategice stabilite în Strategia comună a clusterului. În plus, vor fi oferite servicii de asistență tehnică ce includ diagnosticarea lanțului valoric, transferuri de tehnologii moderne, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, sprijin pentru integrarea produselor în lanțurile de retail și promovarea exporturilor.
Concursul se adresează aglomerațiilor economice micro-regionale interesate să dezvolte colaborări sustenabile și inovative.
📌 Pentru mai multe detalii, depunerea actelor necesare și condițiile de participare, accesați link-ul https://sc.undp.md/tnddetails2/3120/
Leave A Comment